Veo Worldwide este o companie europeană de destocaj, cu peste 15 ani de activitate. Căutăm constant soluții care să-i ajute pe proprietarii de afaceri să-și valorifice stocurile nevândute (colecții anterioare, produse cu data de expirare scurtă, comenzi anulate).
Aventura Veo a început în 2006 când a devenit partenerul de încredere al NOZ, liderul european de destocaj. Îmbrățișând rapid viziunea de a contribui la mișcarea pentru o economie mai sustenabilă, VEO s-a dezvoltat rapid și are în prezent 7 birouri de achiziții. Cei peste 800 de angajați ai noștri au ca scop găsirea celor mai bune soluții pentru mărfurile nevândute a mii de companii din întreaga lume.
În acești ani, ar fi putut rămâne o echipă mică sau ar fi putut crește într-un ritm limitat. Însă, VEO este astăzi un grup de companii cu peste 800 de angajați și totul este datorat unor oameni care au îndrăznit să gândească la scară mare și să acționeze curajos pentru a-și urma ceea ce alții ar fi numit, ambiții nerealiste. Este ceea ce așteptăm din partea celor care se alătură companiei. Chiar poți fi următoarea noastră poveste de succes. VEO crește în continuare și prima resursă pentru această creștere a fost și mereu vor fi oamenii noștri.
Anul 2006
VEO a luat ființă acum 15 ani. Mulți dintre membri echipei din primul an sunt încă aici,
dezvoltându-se în companie Chiar numele VEO a fost ales local, fiind construit pe baza numelor primilor doi membri ai echipei..
Cele 5 valori sunt scrise în ADN-ul nostru
asumarea problemelor pe care le-am descoperit ne-au ajutat să ne dezvoltăm constant
promovăm onestitatea și comunicarea deschisă în relația cu membrii echipei, cu furnizorii și clienții, respectându-i pe cei din jur
orice poate fi îmbunătățit- compania ca un întreg, fiecare dintre activitățile noastre și fiecare dintre noi
cum altfel am fi ajuns unde suntem astăzi?
împărtășind cunoștințele vei beneficia alături de companie
Să depășim constant cele mai ridicate exigențe ale clienților noștri, devenind cel mai respectat furnizor de servicii și soluții B2B din Europa de Est.
Happy clients. Suntem preocupați în permanență să oferim soluții inovative și servicii de calitate clienților noștri, fie că sunt companii internaționale care își domină piețele, clienți ai rețelei noastre de magazine sau clienți interni. Happy people at work. Credem că doar angajații fericiți pot avea realizări excepționale, de aceea ne preocupă formarea lor, satisfacția la locul de muncă și în afară lui, precum și starea generală de bine a oamenilor VEO. Happy business. Avem răbdarea să construim pe termen lung și convingerea că, făcând lucrurile bine astăzi, vom continua să avem o companie solidă, cu rezultate peste așteptări și in viitor, creând un impact pozitiv în mediul de business din Europa de Est.
Misiunea noastră este de a prospecta furnizori pentru a cumpăra cantitatea maximă de bunuri.
În fiecare zi, în VEO, peste 10 echipe de specialiști în achiziții internaționale gestionează achiziții și vânzări în valoare de milioane de dolari, contactează sute și mii de companii din toată lumea, interacționează și negociază cu clienți, companii medii sau mari, în peste 15 limbi străine.
Obiectivul funcțiilor suport este acela de a ajuta alte servicii în a fi mai eficiente. Funcțiile suport în VEO combină abilități din mai multe arii:
Financiar și Administrativ (rapoarte și analize financiare, activităti de contabilitate, audit și activităti de trezorerie), HR (managementul personalului, salarizare, recrutare și instruire), Calitate și IT.
Departamentul de logistică grupează transportul, producția și fluxul.
Acest departament este responsabil de procesarea și distribuirea produselor in magazine.
Cu primul magazin deschis în Arad, România, WoW plănuiește să-și extindă rețeaua la peste 100 de magazine în România. Aici clienții noastri au posibilitatea de a face business cu produse la discount 100%.
În magazinele noastre, clienții pot găsi produse precum: mâncare congelată, îmbrăcăminte/ accesorii, produse de igiena și înfrumusețare, echipament sportiv, produse culturale (cărți, CD-uri, DVD-uri, DYI/ produse de grădinărit sau decorații pentru casă (mobilă, electrocasnice, decorații, veselă).
În fiecare zi, în VEO, peste 10 echipe de specialiști în achiziții internaționale gestionează achiziții și vânzări în valoare de milioane de dolari, contactează sute și mii de companii din toată lumea, interacționează și negociază cu clienți, companii medii sau mari, în peste 15 limbi străine.
CONSULTĂ JOBURILE PENTRU ACEST PROIECTFinanciar și Administrativ (rapoarte și analize financiare, activităti de contabilitate, audit și activităti de trezorerie), HR (managementul personalului, salarizare, recrutare și instruire), Calitate și IT.
CONSULTĂ JOBURILE PENTRU ACEST PROIECTAcest departament este responsabil de procesarea și distribuirea produselor in magazine.
CONSULTĂ JOBURILE PENTRU ACEST PROIECTÎn magazinele noastre, clienții pot găsi produse precum: mâncare congelată, îmbrăcăminte/ accesorii, produse de igiena și înfrumusețare, echipament sportiv, produse culturale (cărți, CD-uri, DVD-uri, DYI/ produse de grădinărit sau decorații pentru casă (mobilă, electrocasnice, decorații, veselă).
CONSULTĂ JOBURILE PENTRU ACEST PROIECT